sâmbătă, 7 iulie 2012

Tratat de dezinformare - Vladimir Volkoff


“Propaganda buna este aceea care duce la succes, iar propaganda rea e aceea care-si rateaza scopul, oricat ar fi de inteligenta, caci propaganda nu are misiunea de a fi inteligenta, ci de a asigura succesul” – Joseph Goebbels citat de Vladimir Volkoff.


2 comentarii:

  1. Să vede că această carte e scrisă de un rus care-l admiră pe Goebbels. Se confirmă încă o dată faptul că în cazul dictaturilor nu există ideologie. Hitler şi Stalin au fost buni prieteni, în anii 1939/1940, sacrificând, în numele acestei prietenii dictată evident de interese malefice, ideologii, agenţi secreţi şi inclusiv popoare de origine slavă sau germană. Spre ştiinţa celor care nu cunosc, dar vor să se documenteze, afirm (ceeace se poate găsi şi în tratate de sociologie şi istoria sociologiei, dar şi numeroase alte lucrări) că nu există "propagandă bună" şi "propagandă rea" decât în capul lui Goebbels şi în capetele KGB-iştilor din secţia diversiune, propagandă şi manipularea maselor (care au preluat teoriile lui Goebbels şi le-au aplicat în URSS şi statele satelite socialiste printre care şi România) - având ca strălucit reprezentant pe Ion Ilici Iliescu (care a experimentat aceste teorii malefice, la ordinul Kremlinului, pe poporul român). Există în schimb "propagandă albă" (pe scurt: propagarea unor idei umaniste revoluţionare sau tradiţional-conservatoare, spre dezbatere, într-un mediu social pregătit, instruit, educat şi bine informat în prealabil) şi "propagandă neagră" (dezinformarea unei populaţii cu scopul de a o controla, prin propagarea de informaţii false şi nocive într-un mediu social dominat de ignoranţă şi sărăcie, de şovinism şi xenofobie). Desigur că "propaganda neagră" poate avea succes sau nu şi atunci Goebbels a clasificat-o în propagandă "bună" şi "rea". Apropos, aveţi grijă că propaganda neagră rusească s-a declanşat iară cu virulenţă împotriva NATO şi mai ales împotriva României prin programul SPUTNIK (170 milioane euro a investit Putin în acest program promovat în 30 de ţări).Sperăm ca falanga americană din conducerea statului român şi societatea civilă prooccidentală să le vină de hac rusălăilor care sunt într-un mare rahat economic! Doamne ajută!

    RăspundețiȘtergere
  2. Citarea unui autor nu implica neaparat afinitati sau simpatii, asa cum gresit presupuneti d-vs.. Asta in primul rand. In al doilea rand, nu sunteti amabil sa precizati motivele care v-au determinat sa afirmati ca Hitler si Stalin ar fi fost "buni prieteni" ? In al treilea rand, ca sa va ajut sa va completati expunerea exemplificativa asupra propagandei, cum ati califica propaganda establishment-ului politico-economic occidental actual (respectiv cea promovata cu un servilism asiduu de presa corporatista si de "societatea civila" indigena ? Propaganda alba sau propaganda neagra ? Propaganda buna sau propaganda rea ? In al patrulea rand, sper ca "falanga americană din conducerea statului român şi societatea civilă prooccidentală" sa fie asezata, cat mai curand posibil, acolo unde se cuvine sa fie asezati tradatorii interesului national, respectiv in fata plutonului de executie, in puscarii sau in tabere de reeducare prin munca, dupa caz.

    RăspundețiȘtergere